[wpcode id="351"]

Cum se face un calcul calorifere

Cum se face un calcul calorifere

Incalzirea locuintei este foarte importanta. Nu doar pentru confortul termic, dar si pentru ca o camera neincalzita este predispusa la aparitia mucegaiului si poate favoriza aparitia mucegaiului si in camerele invecinate.

Este important sa dimensionam corect centrala termica si caloriferele, astfel incat locuinta sa fie bine incalzita cu costuri cat mai mici.

Formula de calcul pentru calorifere

P = V x Coeficient caloric

Primul lucru pe care trebuie sa-l faci atunci cand vrei sa faci un calcul de necesar de calorifere termice pentru casa ta este sa afli dimensiunea camerei ce trebuie incalzita, si tipul acesteia, mai precis izolatia. Vei putea determina astfel coeficientul termic ce trebuie folosit in formula de calcul pentru calorifere.

Cum se calculeaza volumul camerei ce trebuie incalzita?

Volumul camerei este egal cu suprafața camerei înmulțită cu înălțimea camerei.

Pentru camere dreptunghiulare, Volumul = Lungimea x Lățimea x Înălțimea.

Pentru camere circulare (mai rar), volumul este egal cu π x D² /4 x înălțimea.

Cat de bine este izolata camera?

Putem considera ca o camera este izolata, izolata partial sau neizolata, dar conteaza si numarul de pereți exteriori, numărul de suprafețe vitrate (geamuri) si calitatea acestora. De asemenea, contează si vecinătatea – dacă este in vecinătatea unor camere incalzite, daca este la parter, la etaj intermediar sau la ultimul etaj. In functie de acestea, coeficientul termic poate scadea sau creste. Valoarea coeficientului termic este intre 40 si 70 Kcal/m³.

Putere calorifer = Volum x Coeficient caloric

Rezultatul se va masura în Kilocalorii (Kcal).

Daca avem nevoie de puterea exprimata in W, atunci adaugam un coeficient de corectie:

Putere calorifer = Volum x Coeficient caloric x Coeficient de corectie.

Coeficientul de corectie este 1.163 W/Kcal.

Ce este coeficientul caloric?

Coeficientul caloric este in functie de izolatia camerei. Acesta poate fi intre 40 (pentru o camera foarte bine izolata) si 70 (pentru o camera neizolata). Se masoara in kilocalorii / metru cub (Kcal/m³), reprezentant necesarul de caldura pentru un volum de 1m³.

In majoritatea cazurilor, camerele sunt izolate partial, adica doar la exterior, iar geamurile nu ofera cea mai buna izolare. In medie, se foloseste un coeficient caloric de 50kcal/m³, mai ales cand este vorba despre apartamente.

Putere calorifer (W) = Volum (m³) x 50 kcal/m³ x 1,163 W/Kcal

Putere calorifer (Kcal) = Volum (m³) x 50 kcal/m³

Calcul necesar termic pentru calorifere

Folosind formula de mai sus, P = V x Coeficient caloric x Coeficient de transformare , obtinem:

Camera neizolata cu suprafata de 12m² si inaltime de 2.5m:

P = 12m² x 2.5m x 70Kcal x 1.163W/Kcal = 2442.3W

Sau echivalent in Kcal, daca in specificatia caloriferelor puterea calorica nu este oferita in W: 2100Kcal.

Camera izolata partial (folosind coeficient termic 50Kcal) cu suprafata de 12m² si inaltime de 2.5m:

P = 12m² x 2.5m x 50Kcal x 1.163W/Kcal = 1744.5W

Sau echivalent in Kcal, daca in specificatia caloriferelor puterea calorica nu este oferita in W: 1500Kcal.

Camera bine izolata (folosind coeficient termic 40Kcal) cu suprafata de 12m² si inaltime de 2.5m:

P = 12m² x 2.5m x 40Kcal x 1.163W/Kcal = 1395.6W

Sau echivalent in Kcal, daca in specificatia caloriferelor puterea calorica nu este oferita in W: 1200Kcal.

Exemplul de mai sus se potriveste pentru dormitoare. Pentru un living cu o suprafata de 24m² , am avea nevoie de un calorifer cu putere dubla: 4884.6W pentru o camera neizolata, 3489W pentru o camera partial izolata si 2791.2W pentru o camera bine izolata.

Puterea caloriferelor nu este niciodata exact calculata pentru incalzirea unei camere. Din acest motiv, se alege intotdeauna un calorifer supradimensionat. Nu este obligatoriu sa fie un singur radiator, pot fi si 2 radiatoare cu putere insumata mai mare decat cea calculata.

De exemplu, daca puterea necesara calculata este de 2442.3W, vom alege un calorifer ca acesta:

Exemplu de calorifer mai puternic, pentru o camera mare:

Daca lungimea caloriferului este prea mare (2.4m in exemplul de mai sus), se poate opta pentru calorifere cu grosime mai mare (33cm).

Similar, daca inaltimea caloriferului este prea mare (60cm pentru exemplul de mai sus), se poate alege un calorifer cu inaltime mai mica, dar cu lungime sau grosime mai mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *